Mașina verde

Am fost un prototip al viitorului încă de prin 5500 î.C. când s-a inventat roata - probabil cel mai fericit eveniment al omenirii (deși domnul de prin Irak ce a descoperit această uimitoare chestie învârtitoare nu s-a gândit niciodată să ceară drepturi de autor).
După ceva timp un alt geniu al lumii preistorice s-a gândit să atașeze descoperirea colegului său inginer la un șasiu. Cum fierul nu se aflase încă, minunatele roți legate de un șasiu de lemn au format o căruță. Deci da, vă vine să credeți sau nu, inițial eu eram o căruță. Chiar și în ziua de azi mai am rude îndepărtate ce nu au renunțat la grelele percepții de viață din trecut. Asta e  problema cu generațiile vechi: nu se pot adapta cerințelor din prezent.

După alte câteva mii de ani și de mici ajustări, prin secolul 18 cineva mi-a adus în design în ceva cu totul nou: un motoraș cu aburi. Dacă până atunci mă simțeam ca o sclavă a oamenilor, în momentul acela am fost foarte mândră de ei și de noua mea achiziție. Au urmat fel și fel de îmbunătățiri, de la  motoare cu ardere internă până la motoare electrice.
Am ajuns în prezent pe mâinile unor oameni ce par a fi urmașii geniilor din trecut ce au pus bazele a ceea ce sunt acum. Am ajuns în grija celor de la Toyota. Ei sunt cei care m-au șlefuit, m-au aranjat, m-au îmbrăcat până am ajuns ceea ce mi-am dorit întotdeauna.

Un cămin, nu doar o casă

Legați prin sânge și strălucire, cei din familia Luxuri au creat între ei legături extrem de puternice. Îi invidiam. Erau vecinii noștri și de fiecare dată când pășeam peste pragul casei lor, vedeam în ei familia perfectă. Nu era o invidie răutăcioasă, din contră, eram plină de admirație pentru ei. Fata lor mi-era prietenă bună și de fiecare dată când îi mărturiseam aprecierile mele, îmi spunea:

- Împărtășim o relație specială, deși uneori devine obositoare. Împărtășim succesele noastre deși uneori nu ni le spunem. Împărtășim gândurile, deși nu vorbim despre ele. Împărtășim problemele, deși ni le ascundem. Împărtășim dezamăgirile, deși de multe ori ne e teamă să le recunoaștem. Împărtășim secretele, deși le acoperim. Împărtășim dragostea, deși uneori nu o arătăm. Împărtășim afecțiunea, deși suntem prea timizi s-o demonstrăm. Împărtășim ajutorul, deși uneori suntem cam leneși. Suntem oameni.

Jocul numerelor

10.
Aveam 6 ani și inhalam miros de copilărie. Ți-am zis că îmi plac pinguinii din ToyStory și ai încercat să-i imiți. Mi-ai făcut un castel de nisip și când vecinul cel rău mi l-a stricat, parcă te-ai transformat în Ender la școala de luptă.

9.
Aveam 10 ani și jucam jocurile foamei mâncând frunze ca să ne demonstrăm cât de mult ne iubim. În spatele clasei am creat o urzeală împotriva lui Morgan care mi-a zis că îmi urăște părul.

8.
Aveam 16 ani și deja eram adolescenți. Trebuia să port sutien și uram asta pentru că nu te puteam strânge la piept cât de tare voiam. Totuși, tu păreai entuziasmat de perioada asta. Ai început să fumezi și într-o lună te-am urmat.

Cum să creezi un joc de acțiune

Jocurile video - toată lumea, până și părinții se joacă așa ceva în zilele noastre. Chiar și fetele. Nu mai suntem pe vremea când gamingul era doar un hobby al băieților tocilari. Dintr-o gamă atât de largă de jocuri video, cum poți să reziști tentației de a nu încerca măcar unul?

Dar ce se întâmplă atunci când deja ai câștigat toate campionatele posibile de WorldCyberGames, Dota2, Dreamhack sau alte minunății? Simplu. Te aventurezi în crearea propriului tău joc video, unul în care să aduci încă un început de adolescent în prag de salivare retinală.

Iată câțiva pași simpli prin care vei deveni noul Iisus al jocurilor video:

1. Cercetează piața! Analizează toate forumurile de gaming și află ce se cere. Ca să te scutesc de efort, îți zic încă de pe-acum război. Da, războiul vinde, războiul e popular. Ai o dovadă pură doar uitându-te la tv sau mai simplu prin multitudinea de filme și cărți apărute pe acest subiect. Ăsta-i motivul pentru care jocurile de război au mai mult succes decât alte jocuri normale de acțiune. God of War, Gears of War, Call of Duty: World at War sunt doar câteva din titlurile unor jocuri ce au făcut senzație. Amintește-ți apoi că lumea nu cumpără astfel de jocuri pentru a se relaxa. Ele sunt create pentru a-ți lua din furie, sau din contră, pentru a ți-o produce.

Scrie-mi o poveste

Aruncându-și supărată creionul și guma, Scriitoarea l-a întrebat: Ce vrei de la mine?
Băiatul ce stătea timid în ușă s-a îndreptat către ea și i-a dăruit un creion nou: Vreau o poveste...
Îl privește încercând să-și diminueze frustrarea. Privirea i-a fugit către părul lui castaniu întunecat și către pielea ce radia lumină. A observat felul ciudat în care oaspetele ei părea atât de fragil. Buzele-i erau moi și îndoite vrând să formeze un zâmbet inocent.

Lasă-mă să-ți spun de ce nu pot să-ți dau o poveste. Pe vremuri...

****

Fantoma unui parfum

Bănuiesc că a fost prima fată de care m-am îndrăgostit datorită altor motive în afară de o pereche de sâni și prima fată pe care chiar am îndrăznit să o invit în oraș. Mi-a atras atenția la ea părul perfect, nici prea drept, nici prea cârlionțat, cu nuanțe de roșu întunecat. Îi atingea talia și mă trezeam de multe ori holbându-mă ore în șir la spatele ei în timpul orelor. (Nici sânii nu erau de ignorat, totuși).

Și era o persoană drăguță. Cel puțin așa mi-a lăsat impresia la ceaiul de după film. Pasionată de muzica anilor 80, iubind plimbările lungi în pădure și cu un interes mai adânc pentru comedii decât pentru genul de film pe care tocmai îl văzusem și asupra căruia ne hotărâsem amândoi că era prea tragic. După ceai am condus-o la mașină. (I-o cerusem tatălui mei în speranța că voi face o impresie bună).

Cum m-au transformat gențile

Nu am fost niciodată feminină, nu am fost niciodată elegantă, nu am fost niciodată la modă. Am fost întotdeauna băiatul lui tata sau căprița (poreclă venită din comportamentul meu întotdeauna neastâmpărat). De când mă știu am avut adidași sau skateri în picioare, încălțări cât de cât mai elegante purtând doar când era neapărată nevoie. Tot de când mă știu am avut pe mine haine largi, cât mai lejere sau relaxante, plus un ghiozdan pe care l-am purtat vreo 6 ani.

Toate astea până când am descoperit magazinul online Reeija care mi-a schimbat întru-totul părerile. Vedeam la umărul femeilor genți superbe ce ofereau un rafinament excelent. Niciodată nu m-aș fi imaginat pe mine purtând o geantă cu atât de mult stil. Am crezut cu tărie că personalitatea mea deloc feminină nu se potrivește cu așa ceva. Dar gențile de piele de la Reeija mi-au demonstrat contrariul. La început am vrut ceva care să nu-mi contrazică în totalitate felul de a fi. Am ales așadar ceva casual, ca să nu fiu nevoită să renunț la vechile haine din dulap.

Am să-ți dăruiesc totul

Îți promit, iubito,

că îți voi dărui cu ușurință luna
ca să realizezi cât de frumoasă e lumea
într-o lume plină de inimi frânte
și nopți reci.

Îți promit, iubito,
că îți voi dărui cele mai frumoase momente
pline de magie și farmec
la Vila Alpin -

Milkshake

Stăteai pe podeaua din sufragerie învârtindu-te pe lângă laptop și făcând orice obișnuiești tu să faci atunci când e 2 dimineața și nu poți să dormi.
- Ahhh, ce drăguuț, ai zâmbit uitându-te la un cuplu din animeul tău preferat.
- Nu la fel de drăguți ca noi, îi spune Vladimir dându-se jos din pat căscând.

Vladimir era iubitul tău rus ce se mutase recent în România. Acum stătea la tine deoarece apartamentul lui era în mobilare. De fapt, asta-i o mare minciună. Vladimir era mai tot timpul la tine, enervându-te, purtându-se draguț, încurcându-te, purtându-se drăguț din nou.
- Ce este, Vladi? l-ai întrebat când i-ai simțit mâinile în jurul taliei tale și respirația pe gât.
- Mi-era sete, a mormăit.

Sunt doar o idee

Drag scriitor, 

Nu te plac. Nu te-am plăcut niciodată. Din păcate, am nevoie de tine. Am nevoie de tine pentru a-mi spune povestea. Am nevoie de tine pentru a-mi creea lumea. Am nevoie de tine ca să mă eliberezi. Sunt dependentă de voința ta.

Am nevoie de degetele tale bătând pe această tastatură sau încolăcite pe un stilou. Vreau să-ți ușurezi mintea de orice tip de probleme și să te relaxezi oricât de greu ar părea. Sudoare, sânge și lacrimi, nu-mi pasă. Trebuie să lupți în acest război și să câștigi. Sunt dependentă de tine pentru a mă dezvolta.

Istoria părului meu

Blondă. Mi-ar plăcea să zic și sexy dar nu cred că asta era posibil la 12 ani, în vremea când podoaba mea capilară avea culoarea soarelui amețit. Mă, și-așa frumoasă eram când eram copilă de-mi vine să-mi pup singură pozele din album. Problema nasoală era că, așa simpatic cum era părul meu, avea tendința să se cam împuțineze. Cum așa? Păi de fiecare dată când ma pieptănam, lăsam pe perie câte un smoc de păr. Eeeei, și când am văzut eu că nu se mai poate așa ceva, am decis ca soluția e să nu mă mai ating de perie. M-am ținut de cuvânt ceva timp, până când mami mi-a promis că nu mai iese cu mine în oraș cu părul măciucă în cap. Cică s-ar face de râs. Și-am crizat și m-am isterizat și tot tărăboiul a ținut până când am descoperit șamponul anticădere de la Gerovital Plant și Farmec. Minunea a sosit, părul s-a îmbogățit.

S-a mărit subsemnata, a venit liceul, a venit adolescența. Și cum să mă duc la liceu, dragă, cu părul nearanjat? Nu se putea așa ceva. Și-a cumpărat deci Biencuța ondulator și placă de întins părul. Grozavă idee la vremea aia. Rezultatul pe termen scurt: o tipă draguță ce-ntorcea capetele băieților. Rezultatul pe termen lung: o tipă cu o claie de păr aspru și ruginit în cap. Acum nu mai cădea, dar se rupea. Extraordinar! Podoaba mea numai podoabă nu era. Dezastrul s-a terminat când am început să folosesc kitul de tratament pentru regenerarea părului tot de la Gerovital Plant. A fost o investiție excelentă, firele mele de păr au renăscut.

Ce mi-a salvat amintirea casei

E mirosul casei mele din trecut, goală cu excepția câtorva obiecte din mobila veche și o colecție de amintiri adunate timp de 30 de ani. Mi-a fost greu să plec și să le las abandonate între acei pereți albi. M-am simțit vinovată și am fost plină de regrete pentru mult timp.
M-am plimbat prin curtea din spate, un loc în care parcă nu m-am jucat niciodată când eram copil. Piscina, construită la aniversarea de 18 ani, acum e plină de frunze mucegăite. E incredibil câte s-au adunat în doar un an de zile.

Urcând scările către dormitorul meu, m-a încercat un sentiment slab de acasă. Priveam scheletul a ceea ce odată fusese un pat și ochii mi-au lăcrimat. Un calculator prăfuit era așezat pe măsuța ce servea cândva drept birou. Mi se zbârlește părul când afară se aude lătratul unui câine. Kyra! Nu... Doar seamănă cu glasul ei pufos. Îi văd coșulețul și simt că trebuie să ies acum afară din acea cameră sau n-o voi mai putea face vreodată.

O mașină cu stil

Da, sunt fată.

Nu, nu-mi îndrept părul în fiecare zi și nu stau câte o oră încercând să arăt ca o păpușă de porțelan.
Nu, nu desenez inimioare pe caiete și nici nu-mi e frică să plâng.

Da, îmi plac filmele de acțiune, fotbalul și nu mă sperie șoarecii.
Da, ador mașinile și conduc (chiar foarte bine) cu viteză.