Cutia cu creioane

Mi-a venit ideea că viața-i ca o cutie de creioane.
La naștere ți se dă o cutie mare de creioane pe care să o folosești adăugând culoare în viața ta. Uneori unele culori sunt folosite mai des decât altele.
Alteori, un creion se rupe. O culoare puternică se sparge în două și e aruncată la coșul de gunoi pentru a nu mai fi folosită vreodată. Dar chiar și atunci unii oameni continuă să coloreze. Alții nu mai pot. Poate acea culoare era prea importantă.
Se mai întâmplă ca un creion să fie câștigat de o altă persoană cu care posesorul va împărți culoarea. Roșu e de obicei. Chiar și nuanțe diferite, dar predomină roșu. Amestecul merge de minune. Alteori nu.
Și întotdeauna există culoarea negru.  De obicei e nefolosită până la moarte iar atunci omul o va folosi pentru a încadra restul tabloului colorat în toți acești ani. Adaugă rama finală la imaginea vieții lor. Doar că de multe ori oamenii o folosesc nu doar la final, ci și în timpul vieții. Își colorează propriul tablou cu negu dar mai rău, colorează și în tabloul altora. Probabil fac asta pentru că sunt nemulțumiți de propria lor creație, așa că decid să mânjească porțiuni din tabloul altora.
Uneori porțiunile alea nu sunt așa importante. Alteori da.
La alți oameni negrul încetează să mai existe în cutie dacă nu e folosit. La alții nu va dispărea niciodată. Totul depinde de cât de colorat e tabloul vieții tale.

Unde pleaca dragostea atunci cand nu mai e

Sursa foto

A fost o persoana care te-a invatat sa iubesti. Persoana cu care te-ai simtit mai in viata si mai reala decat ai crezut vreodata ca va fi posibil. Persoana care parea ca iubeste pana si cele mai intunecate si urate colturi din tine, pe care incercai intotdeauna sa le ascunzi. Iti lingea ranile cand erai ranita si iti spunea ca esti frumoasa. Te purta prin aventuri care nici macar nu necesitau parasirea casei. Intre dormitor, bucatarie si canapeaua perfecta din sufragerie tu existai intr-o bula separata de lumea de afara. Nu aveai nevoie de altceva. Pierdeati zile intregi sarutandu-va, vorbind, tinanadu-va de mana in masina peste schimbatorul de viteze. Iti amintesti lucrurile pe care ti le-a aratat, lucruri de care erai sigura ca niciun alt om nu le putea face sa arate mai frumoase. Cu aceaa persoana erai un fel de regina, protejata de uratenia lumii de afara.

Dar lucruri s-au intamplat. Si intr-o noapte te-ai regasit la finalul unei conversatii dure, necrutatoare, dureroasa, ce a durat cateva ore dar se simtea in aer de cateva saptamani. Amandoi ati spus si facut lucruri care au ranit, care te-au facut sa te intrebi daca asta a fost vreun fel de miraj, ca poate tu ti-ai imaginat toate lucrurile acelea minunate doar din dorinta de a te simti iubita pana la infinit. Iti simti lacirmile izvorand din coltul ochilor desi ti-ai promis tie insati de mii de ori ca nu vei mai plange. Dar ai plans. Si apoi ai plans iar. Si apoi v-ati imbratisat si ai plans iar. Dar dimineata tot aduce sfarsit. S-a incheiat.

Si unde a plecat toata dragostea? Pentru ca e imposibil sa crezi ca inceteaza pur si simplu sa fie parte din universul nostru. Nu poti sa crezi ca ti-a scapat din maini si a cazut intr-o groapa neagra si adanca in interiorul pamantului iar acum nu mai pluteste printre voi. Lucrurile chiar au fost mai bune cand printeai fluturasii din stomac doar cu gandul, cand va tineati de mana pe o patura in parc, cand conduceati impreuna zile intregi pe meleaguri straine. Dragostea asta trebuie sa existe inca undeva, transformata in si mai multa dragoste, si mai frumoasa, dar pentru alti oameni care nu au simtit-o pana acum. Exista, doar ca nu pentru tine.
Si stii bine ca nimic nu dispare in univers, totul se transforma. Dragostea ta s-a transformat in dragostea altora si asta nu e un lucru rau. Asta ar trebui chiar sa te faca sa te simti bine pentru acei oameni pentru ca da, e Craciunul iar tu esti un om bun.

Noi am ramas doar un obicei

Sursa foto

Eram inarmata cu o jumatate de duzina de emotii, doua treimi de inima si ochi ca o oglinda sparta ce oferea nicio protectie sufletului meu. Voiam sa vorbesc despre asta dar de fiecare data cand incepeam, cuvintele mi se impotmoleau in gura, ieseau ca un compliment pentru parfum, o idee fara relevanta, o conversatie despre vreme. Aveam 17. Voiam sa fiu  puternica, brilianta, stralucitoare precum o cometa pe cer. In schimb, am invatat cum pernele se pot umple atat de repede de lacirmi, baile erau ascunzatoarele perfecte ale tipetelor de durere... iar oamenii pot insela, trada, impinge cutite in oameni pe care pretindeau sa ii iubeasca.

Eram inarmata cu o experienta plina de episoade cu taieri in inima si fragilitate pentru care un terapist ar pune la indoiala echilibrul meu mintal. Povara iubirii din trecut se cunoastea in corpul meu subtire ce ducea o greutate de plumb pe genunchi iar ochii se potriveau mai mult pe chipul unei persoane in varsta. Aveam 20. Idealism, amagire, speranta, regasire. L-am iubit prea usor. Ar fi fost nevoie de timp, de mai mult efort si de pretentii mai ridicate. Nimeni nu mi-a spus ca dragostea era conectata cu venele ce duceau direct la inima si ca orice intrerupere de dragoste facea inima sa nu mai bata. Au fost multe intreruperi in acesti ani.

Mai tinum si noi un pic unul la altul?
M-a sfarmat. M-a facut sa ma simt singura, trista. Pentru ca am incercat, in ciuda sufletului meu, sa te iubesc dincolo de abilitatile mele. Am incercat din rasputeri sa ajung la stele atunci cand picioarele imi erau ingropate in pamant. Si printre toate incercarile mele, pe tine te-am crezut. Ti-am crezut iubirea. Doar ca in tot acest timp, alungarea tristetii incpeuse sa devina un obicei. Eu am devenit un obicei. Eram a ta din obisnuinta. Lucrurile bune nu te ranesc, nu te fac sa te transforma in ceea ce nu esti, nu iti frang inima. In schimb, obiceiurile sunt vicii care elimina tot ceea ce este mai frumos in viata.

Tinem unul la altul din obisnuinta. Dar si obiceiurile pot fi pana la urma distruse. Spune-mi, noi ce alegem?

Astăzi vei fi fericit.

Sursă foto

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri.

Există un ocean de gânduri, coșmaruri, zile gri. Traversează-l și regăsește-te într-un tărâm de porțelan, sub un cer plin de stele. Numără stelele și respiră prin visuri mărețe. Trezește-te târziu cu visele încă vii în amintirea ta, cu mii de promisiuni în minte și sărutări pe aripi de dragon.
Aprinde o candelă care nu se va stinge niciodată.
Cântă la imaginație precum ai cânta la un pian, cuvinte plutind ca melodiile acelea ce îți ridică părul de pe mâini.
Pictează tablouri cu copii la locul de joacă, înfățișându-le inocența.
Stai în lumina lunii și gândește-te la o schimbare. Dansează cu inima deschisă și neînfricată.
Prefă-te că artificiile sunt stele și găsește constelații în ele.
Adormi pe iarba crudă cu un cântec în minte ce așteaptă să fie auzit. Aprinde fericirea ca pe un chibrit și las-o să te încălzească precum o pătură. Lasă-ți speranța să fie perna pe care îți odihnești capul noaptea.
Realizează că viața nu are pattern-uri, nu are linii și nici limite. Trasează-ți propriul drum și pavează-l în mii de culori.
Scrie-ți numele pe rocile timpului și află că asta e imortalitatea. Trage adânc în piept aerul rece al nopții și gândește-te că întunericul e la fel de frumos ca o noapte senină și călduroasă de vară.
Atunci când te vei trezi, coșmarurile vor dispărea. Îți vei da seama că uneori tăcerea înseamnă și întrebări și răspunsuri. Vei simți cu adevărat ce înseamnă să te relaxezi auzind doar sunetul propriei respirații.
Și da, atunci vei fi ok.

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri și pentru prima dată după o perioadă lungă de timp vei începe să fii fericit.

Cercuri in nisip

Sursa foto

 Tu o sa desenezi cercuri in nisip atunci cand el te va gasi.
"De ce te deranjezi sa desenezi in nisip?" va intreba el. "Valurile oricum iti vor sterge cercul."
Vei termina cercul scriind "love" in centru, apoi te vei ridica sa ii raspunzi avand parul pe ochi din cauza vantului si cateva fire de nisip pe fata.
"Pentru ca poate nu va fi sters. Nu e o sansa pe care merita sa o iei?"
 Si in schimb sa rada de tine precum te asteptai, el doar va zambi. "Da, ai dreptate, este."
--
Vei fi slabita din cauza lipsei somnului dar el va fi acolo sa te prinda atunci cand vei fi gata sa cazi.
"Lasa-ma, lasa-ma in pace."
"Nu, nu cred ca o voi face. Vrei sa iti spun un secret despre tine?" te va intreba el cu un glas nonsalant.
"Nu." o sa murmuri tu rautacioasa, dar asta nu il va opri.
"Vezi? Ai impresia astra sinistra despre dragoste si inimi. In primul rand nu crezi in dragoste sau in finaluri fericite deorece crezi ca nu vor dura. Dar surprinzator, cumva, tot crezi ca e sansa care merita asumata."
Te vei uita la el confuza si uimita ca a descoperit partea asta din tine. Iar el nici macar nu a terminat.
"Si in al doilea rand, urasti inimile. Urasti cum se distrug de fapt. Crezi ca inimile tuturor au un semn cu nu deranjati pe ele si nu ai nicio idee cum sa il dai jos."
"Te inseli" o sa spui inca socata.
"Chiar ma insel?"
"Da... Nu urasc inimile. Imi doresc doar ca cineva sa stie cum sa ia acel semn de pe inima mea."
"Da-mi o sansa, cred ca stiu cum sa o fac."
--
Apoi vei avea primul tau sarut. Va fi intr-o zi de iarna, pe acel pod deasupra raului inghetat. El va prinde un fulg de nea in palma si te va intreba daca il vrei. Il vei topi asezandu-ti degetele peste palma lui si te vei gandi ca la fel ca fulgul, ca frigul, ca apa din rau si ca iubirea voastra, toate vor trece, se vor duce.

Dar poate, doar poate... nu o vor face.

Inainte. Acum

Inainte se uita la stele si se intreba daca al ei "cineva" era pe undeva prin lume uitandu-se la aceeasi stea. Visa la magie, la zboruri si dorinte care deveneau realitate. Spunea mereu ca maine va fi mai bine si spera ca va fi.
Tacerea nu o speria atunci. Era prea ocupata sa priveasca norii si cometele ca sa se mai ingrijoreze de pericolele zburatului.
Usile deschise nu ii aminteau de oameni care plecau, ci de sanse si riscuri ce meritau a fi luate. Inima ii canta o serenada plina cu fericire si speranta, cu sfaturi despre cum sa fie intotdeauna dreapta, cum sa respire aerul curat. Inca mai stia sa respire pe atunci.
Iar cand ploua isi inchidea ochii si isi imagina poeme de dragoste rostite printre picaturi de apa si promisiuni ca suferinta nu exista.

Acum inchide ochii si isi doreste doar sa dispara. Acum isi doreste ca tacerea sa nu o traga dupa ea, sa nu o infunde intr-un intuneric mai adanc. Isi doreste sa isi sufoce inima la fel cum gandurile ii sufoca mintea. Apoi se intreaba daca cineva nu ii face asta chiar in acel moment.
A renuntat la vise iar sansele sunt intotdeauna pierdute. Nu se mai poate uita la nori pentru ca intotdeauna se risipesc intr-un final. Si a obosit sa fie mereu parasita.

Acum doar isi inchide ochii pentru ca e prea multa lumina pentru zilele astea.

Cum danseaza oamenii prin viata

Ma uit pe statisticile blogului si vad ca a venit septembrie iar eu am doar 18 articole scrise anul asta. Prea putin pentru cate aveam de zis, de povestit, de jucat cu vorbele asa cum o faceam inainte. Desi in 8 ani de zile de cand tot insir cuvinte pe Nymphetamine s-au strans mai mult de 400 de postari. Si mereu v-am scris despre lucuri, momente sau oameni care au meritat sa fie cititi de catre voi.

Am gasit iar oameni faini. Stiti ca persoanele sunt ca instrumentele de scris. Unii trec prin vietile noastre asa cum scrie creionul pe foaie, cu o singura atingere de guma, urma lor dispare. Altii sunt precum stiloul, urmele lor se sterg mai greu, picul lasa foaia uda, dar dispare si amintirea lor intr-un final. Eu in ultima vreme am intalnit oameni marker. Cand oamenii astia trec prin viata ta, lasa urme pe care nu le mai poti sterge vreodata. Si nici macar nu-i cunosc prea bine dar prin ei am realizat ca poti sa te conectezi cu oameni fara sa stii prea multe lucruri despre ei.

Am facut asta prin dans. La inceput am zis cu al meu A. ca a venit vara, am terminat licenta, pana incepe masterul sa nu frecam duda dupa munca si sa facem ceva productiv. Pe facebook am gasit comunitatea de West Coast Swing din Bucuresti si am fost la primul curs. Nici nu auzisem de stilul asta de dans, al meu A. nu prea auzise (vorba vine) de dans in general asa ca nu aveam asteptari prea mari. Mai inercasem noi un fel de tango acum vreo 2 ani dar nu s-a prin mare branza de noi, eu am reusit cumva (nu stiu cum) in trecut sa intru in trupa de dans a facultatii dar cum am tot plecat din tara in studentie nu am stat prea mult nici pe acolo.

De ce e acum ceva mai special fata de ce am incercat sa facem in trecut? Pentru ca noi chiar am facut ceva ce nu ne-am fi gandit vreodata ca am putea face. Flash mob-ul de West Swing Coast are loc in fiecare an iar anul acesta a fost o reusita pentru noi sa participam. Eu sunt mandra de mine si mai ales de A., pentru ca nu e deloc usor pentru o persoana care nu a mai dansat niciodata sa renunte la emotii, sa invete o coregrafie in cateva zile si sa se integreze printre oameni cu ani de munca in spate.

Dar vreau sa revin la oamenii astia, pentru ca despre ei e vorba. Nu-i cunosc pe fiecare in parte, dar cand te uiti la cum danseaza, stii ca ei danseaza cu sufletul, ca miscarile preiau controlul asupra corpului si il misca liber, facand abstractie de unghiuri, linii sau pozitii perfecte (desi cumva le ies si astea foarte bine). Ei doar lasa curentul expresiei sa curga prin venele lor, sa-i tina impreuna si ceea ce ii face speciali este ca vor sa ii invete si pe altii.

Alex, Iuli si toti oamenii din West Coast nu doar ne-au invatat, ei isi spun povestea prin dans si ne ajuta si pe noi sa ne creem propria poveste. L-au facut pe A. sa-i placa dansul, sa renunte la inhibitii si e abia inceputul pentru ca avem atatea de invatat. Pentru ei evenimentul de astazi a fost doar un capitol, dar pentru noi a fost introducerea povestii noastre.
Va pot ajuta si pe voi sa va scrieti dansand propria instorie si desi suna un pic a reclama, nu asta era scopul articolului, dar nu ma pot abtine sa nu va spun ca sunt cursuri de West Coast Swing in fiecare marti si joi.

Haideti nu doar sa va traiti viata, ci sa o si dansati.

A se citi suflet, nu oase

Surso foto

Mi s-a spus ca m-am nascut cu patru spini. Stau acolo, doi pe-o parte si doi pe alta parte, infipti in spatele meu, poate fiind si motivul pentru care am mereu postura mai dreapta ca tine. Asa ca atunci cand spatele a ineput sa mi se arcuiasca, oamenii au observat.

Parintii mei au fost primii: Arati diferit. Imi spuneau odata la 2 saptamani cand ma duceam acasa. E ceva in neregula? Esti bolnava? ma intreba mama.

Le-am ascuns totul pentru ca spunandu-le adevarul ar fi fost mult mai devastator. Cum sa le spun de faptul ca oasele mele, coloana mea, partea pe care o admirau cel mai mult la mine se desfigura.
Banuiesc ca problema cu majoritatea relatiilor e sa ai incredere in cineva, stiind ca ii vei minti la randul tau cu buna stiinta, doar sa ii protejezi de aceeasi durere pe care o simti si tu. Toti facem asta si cei care pretind ca nu o fac mint doar pentru ca minciunile lor sunt mai marunte. I-am mintit pentru a-i proteja de consecintele cunoasterii adevarului.

Treaba cu oasele este ca sunt in interiorul tau si cresc in orice directie vor. Tu nu ai ce sa comentezi. La fel cum nici eu nu am avut nimic de spus atunci cand am inceput sa te iubesc. Ai inceput sa cresti in interior, destul de rasucit incat sa patrunzi prin toate organele.
Erai un obiect ascutit si dureros, format din ceva mai puternic decat granitul. Toti cei patru spini ai mei au avut de furca cu tine si tot nu ti-au putut face fata. Si s-au rupt. Iar cand nu ai mai avut ce sa rupi, ai decis ca ai nevoie de ceva ce nu era stricat ca sa o iei de la capat.

Osul uman e la fel de puternic precum granitul. Citeam asta candva. Si faptul ca un os in forma si marimea unei cutii de chibrituri poate sa sustina noua tone - iar asta e de patru ori mai mult decat poate sa sustina betonul.

Pot doar sa-mi imaginez cat de dificil a fost pentru tine sa-mi distrugi intreg scheletul care ma forma.

Distanta. Absenta.

Dar asta nu e distanta exprimata in spatiu, nu e distanta exprimata in soapte de "Nu imi vine sa cred cat de departe esti de mine, mi-e dor de tine.". Nu e distanta exprimata in drumuri care despart, oceane sau continente.

Asta e genul de distanta care nu se vede, se simte. Nu e exprimata in kilometri sau bani dati pe motorina si nici nu poate fi reprezentata pe o harta cu 2 puncte si o linie intre ele.

E o distata reprezentata poduri darmante, care dor. E distanta care pluteste in aer desi suntem unul langa altul. Si cel mai rau doare ca desi nu noi am creat-o, o lasi sa se mareasca, sa ma ajunga, sa ma strapunga.

Nu e nici macar o distanta care se poate exprima in cuvinte. Nu e nimic, nu e nimic...

Haos

Sursa foto

Esti o dansatoare, o drama queen cu par mic si murdar si miros constant de tigari. Dar Doamne, esti atat de frumoasa invartindu-te si miscandu-te sub lumini circulare ...
(si vomitand cand ai terminat ca deh, acidul nu sta prea mult in stomac).

Parul ti-a fost odata blond si frumos ca ochii, dar acum zace incurcat in calti de caine. Nu stiu ce ti-e atat de greu sa-l pieptani. Dar fac eu asta pentru tine... si nu m-am oferit niciodata sa plec, sa stii.

Si e mereu acel cantec pe care te tot aud ca il asculti, acelasi rahat despre dragoste si suferinta si cum nu esti tu capabila sa uiti o persoana din trecut. Ma enervam inainte cand credeai ca asta cica-i arta.
Dar acum o las moarta pentru ca data trecuta chiar te-am facut sa plangi.

Ai prefera sa zbori sau sa citesti ganduri si sa aflii ce gandeste toata lumea? Sa stii ca poti zbura intr-un avion in orice zi, dar nimeni nu gandeste vreodata la fel. Ai dat din cap fara sa intelegi nimic, ti-ai luat privirea de ganditoare si ai inceput sa studiezi peretii.
Dar in noaptea aia te-am vazut sarind de pe veranda si inca imi vine rau gandindu-ma ce creatura stupida poti fi.

De fiecare data cand te saturai de mine plecai pe usa din fata, dar nu ai trantit-o niciodata. Spuneai ca vrei sa ma vezi imbolnavindu-ma privindu-te cum te-ndepartezi din ce in ce mai mult. Si totusi nu ti-am spus ca eu chiar ma simteam rau atunci si odata chiar mi-am pus ochelarii sa te privesc plecand in toata gloria ta.

Nu stiu cum a venit vremea cand pur si simplu nu ai mai fost fericita. Dar imi amintesc vremea cand te-am uitat. Chiar si asa, tigarile nu mai au acelasi gust fara tine, iar la fiecare calatorie imi doresc sa ma arunc din acel nenorocit de avion.

Dar luminile circulare inca se rotesc iar eu tot mai pot sa-ti vad ochii din spatele lor.

Fantasme

Sursă foto

Gândește-te că ești ca o gură de aer, comparată cu întreaga atmosferă ești mică, nesemnificativă... Dar cineva în lume te respiră, cineva trăiește datorită ție. Tu ești oxigenul din plămânii acelui om, curgând prin venele lui, ținându-l în viață.

Cred că ai dreptate, doar că aș fi acea parte din aer poluată, pe care nimeni nu o vrea și care ajunge să omoare oameni... Dacă aș cădea, m-ai prinde? l-am întrebat simțindu-i degetele reci în palmă.

Căderea nu e niciodată atât de rea precum o fac alții să sune.

Asta e un nu? dar am ținut întrebarea pentru mine.
De ce anume îți amintesc eu?

Nu am un răspuns pentru asta. Dar cândva o să-l am și o să-ți scriu o scrisoare, pentru că până atunci voi fi departe, știi bine. O să-ți spun că îmi amintești de vise. Uneori mă trezesc fericit, alteori
cu teamă. Din când în când mă trezesc gol. În suflet.
Dar în final... niciodată nu mi le pot aminti mai mult de o secundă.

Lucruri care contează

Chiar și în zilele cele mai gri ochii tăi trebuie să licăre cu speranță. Încă mai e o cometă undeva în cerul nopții, cântându-ți visurile si speranțele.
Chiar și în cea mai întunecată tăcere inima ta trebuie să bată, încet, calm, muzical. Trebuie doar să asculți. Și să speri.

Nu ai pierdut încă.
Uneori viața se simte ca o piesă teribilă de teatru unde toată lumea și-a învățat rolul mai bine ca tine. Uneori te pierzi în caracterele pe care le joci și uiți replicile. Te împiedici. O dai în bară.
Dar nu s-a terminat. Încă e o șansă pentru un mâine mai fericit.
Și mai mult decât atât, încă mai există un astăzi care trebuie trăit până la sfârșit. Nu e prea târziu.

Acolo, undeva, este cineva care înțelege tot. Să știi că există cineva care tot ce vrea este să-ți lumineze ziua și să-ți coloreze cerul în curcubeu. Există cineva care te-ar lăsa să stai pe umerii lui (sau ai ei) dacă asta te-ar ajuta să-ți atingi visurile.
Undeva este cineva care tot ce-și doreste este ca tu să fii fericit(ă). Trebuie doar să-l (să o) găsești.

Chiar dacă fericirea a fost pusă pe raftul din spate al vieții tale, chiar dacă a devenit acră și prăfuită, sau și-a pierdut strălucirea, ei bine, nu trebuie să o iei de la capăt mereu. Trebuie doar să ștergi praful.

Nu uita să te bucuri, să strălucești,
Nu uita să zâmbești
Nu uita...

Stele muribunde

Sursă foto

 Dragă tu,
Știu că zilele devin mai lungi și nopțle mai reci. Pot să văd umbrele de sub ochii tăi. Pielea îți este pătată și oricât de nemișcat ai sta, îți văd buzele tremurând cuvinte de disperare și îndoială. Mă întreb dacă sunt singura care observă cum aluneci dintre noi.

Dragă tu,
Vreau să te fac să îți dai seama că știu tot, că am trecut prin asta. Am fost acolo în lumea gândurilor negre, a privirilor reci, unde prietenii sunt doar sânge și oase, oase și sânge. Am trăit acolo unde într-o zi universul alunecă în negură și pari că nu te vei mai trezi vreodată. Unde nimicul te îmbrățișează și ești o singură stea pe cale să explodeze.
Știai că atunci când stelele mor oamenilor le ia sute de ani să afle?

Dragă tu,
Aș observa dacă ai dispărea. Chiar mi-ar păsa.

Dragă tu,
Vreau să fiu acolo pentru tine atunci când o să cazi, când o să te spargi în mii de bucățele sclipitpoare ca cioburile de sticlă. Vreau să fiu acolo să te lipesc la loc, să-ți las cuvintele ascuțite și gândurile tăioase să-mi intre sub piele precum pumnalele cu fiecare bucățică din tine pe care o reatașez.
Ai fi frumos la fel de frumos chiar și lipit ca un puzzle.

Dragă tu,
Pentru tine ar merita toată durerea.
Vreau să știi asta.

Să facem istorie

Sursă foto

Ce însemn eu pentru tine?

Stătea acolo, purtând acea rochie care o făcea să arate ca într-o noapte de vineri, înaintea unui weekend lung, cu un zâmbet pe buze care ar fi făcut-o confuză pe Mona Lisa însăși.

Ce însemn eu pentru tine?

Nu era ca și când ar fi trebuit să repete asta. Doar că el avea nevoie de timpul necesar pentru a-i da un răspuns care să-i mângâie inima rănită.

Ce însemn eu pentru tine?

Și din moment ce a treia oară e cu noroc, i-a răspuns:
Nu ești drăguță. 
Nu ești simpatică.
Nu ești unul din lucrurile care fac lumea să se rotească.
Nu ești o păpușă și nu faci niciodată ceea ce ți se spune.

Fața i s-a cutremurat iar părul lung i-a căzut în valuri pe ochii ce-i deveniseră triști. Apoi, o voce liniștitoare, ca o singură rază de lumină în întuneric și-a găsit drum către inima ei rănită.

Ceea ce ești tu, e tipul de fată care e frumoasă.
Ceea ce ești tu, e tipul de fată care e unică.
Ceea ce ești tu, e tipul de fată care poate face lumea să stea nemișcată.
Tu nu ai nevoie să asculți. Puterea îți stă în propriile cuvinte.
Pentru că ceea ce ești tu e tipul de fată care poate face istorie.

Chihlimbar ars

Era fata cu ochii de chihlimbar ars. Dar nu au fost mereu la fel. S-au schimbat cand a început să ascundă adevărul iar culoarea lor s-a întunecat. Și-a promis că nu se va mai îndrăgosti.
Era băiatul cu fața în formă de inimă, dar o inimă distrusă. Nici inima lui nu a fost întotdeauna la fel. S-a transformat pentru că i-a păsat prea mult de cineva încât inima i s-a făcut bucățele. Și-a promis că nu se va mai îndrăgosti niciodată.

S-au întâlnit pe coridorul în spirală. Apoi în curte. Apoi într-o cameră cu o fereastră spartă. Într-un final la ieșirea dintr-o clădire cu o ușă prea mică. Ea plângea.
Lacrimi de diamant din ochi de chihlimbar ars. Lacrimi de diamant care cad nepăsătoare pe pământ.
A întins mâna către obrazul ei și a oprit un mic diamant. S-a uitat la el, cu o privire surprinsă, aproape furioasă. Dar înainte să poată rosti ceva, vocea i-a luat-o pe dinainte:

Nu înseamnă nimic. 
Lacrimile sunt cuvintele pe care inima le spune atunci când e rănită.
Și cum de ai putea ști tu pentru ce plâng eu?
Pentru că ochii tăi obișnuiau să fie culoarea mierii iar acum au culoarea chihlimbarului ars.
...
Nu trebuie să te mai ferești de oameni, nu mai trebuie să stai în ploaie să plângi.
De ce nu? Nimănui nu-i pasă de lacrimile mele oricum. 
Mie îmi pasă.
Nici măcar nu mă cunoști.
Știu destule încât să nu te las să mai plângi singură.
De ce faci asta?
Pentru că știu ce înseamnă să ascunzi ceva atât de insuportabil încât lacrimile să-ți devină cea mai periculoasă versiune a adevărului.

Eșec

Sursă foto

 Ea era Fata Hoață fără credință și cu jumătate de inimă, căreia nu îi păsa dacă îi vor mai vedea sufletul vreodată. Era aproape mulțumită în jumătatea de viață pe care și-a construit-o. Degetele ei erau mereu lipite de tastatură și mintea mereu preocupată de comoara ei. Cuvinte furate din conversații, din case, de pe buze pe care nu dorea să le mai asculte vreodată.

A găsit Băiatul Pierdut undeva pe o alee a poeziei și un război al liricii, luptând pentru viața lui cu un pian stricat și un costum uzat. L-a furat înainte ca basul, chitara și tobele sa-l poată ucide.

S-a luptat cu ea din toate puterile, spunându-i că ele nu îl vor putea răni, dar ea deja vedea mâinile lor sculptate în lemn atingându-i gâtul. Când a vorbit din nou, de data asta mai calm, a întrebat-o:
Ce vrei de la mine?

Doar cuvintele tale.

Mi-am pierdut cuvintele acum mult timp.

Atunci o să te ajut să le găsești.

Nu ți-am cerut ajutorul.

Dar îl vei avea oricum.

De ce?

Pentru că scrii cântece mereu fără speranță.

Și cum crezi că mă poți ajuta?

Ai încercat să vorbești cu Domnul?

Ohhh, serios??

Ce l-ai întrebat? Spune-mi, pentru că știu că ai făcut-o. Până și ateii i-au cerut odată ceva, de-asta au devenit atei.

L-am întrebat de ce am dat greș la tot ce am făcut.

Și ai primit un răspuns?

Da. A spus nu.

Și ce crezi că înseamnă asta?

Că sunt un prea mare eșec ca să își piardă timpul cu mine. Mă bucur că durerea mea te amuză.

Ai înțeles cu totul greșit. De-asta râd.

Atunci ai un răspuns mai bun?

Da. Toate eșecurile la rădăcina lor sunt accidente fericite care așteaptă să te îndrume către cele mai bune lucruri care ți se vor întâmpla vreodată.

Și așa o fată hoață a salvat un băiat pierdut și amandoi și-au găsit calea.

Despre onoare

Te-ai întrebat vreodată ce crede lumea despre tine?

Nu. Îmi pasă doar de ceea ce cred eu despre mine.

Și ce crezi tu despre tine?

Că sunt un dobitoc cu multe cicatrici și multe tatuaje.

Serios? Și cum te-ai numi?

Cred că m-aș numi mândru. Tu?

Eu sunt versiunea degradată a unei fete cu inima rănită, care nu știe să cânte, așa că dansează, care nu știe să deseneze așa că fotografiază, care face lucruri doar ca să se simtă utilă.

Doamne, iar faci asta! Pune stiloul ăla jos și încetează!

Ce să încetez? Încerc să scr...

Te tai singură în bucățele scriind cuvinte ascuțite cu penița stiloului ăluia pe care îl ai din clasa a cincea. Să știi, doar pentru că o sabie e un obiect fermecător și strălucitor al onorii, nu înseamnă că poți face cu el doar lucruri onorabile.

Și cum înțelegi tu comparația asta cu o sabie?

Pentru că tu ești frumoasă, fermecătoare și strălucitoare iar lucrul onorabil la tine este venerația cu care te privește lumea.

Suflete de scorțișoară

Amesteci apă cu cola din nou.

Știu.

Faci asta când ești îngrijorată.

Eu mereu sunt îngrijorată.

Nu. De obicei ești scorțișoară-în-apă îngrijorată. Dar apă-în cola îngrijorată (știu că sună caraghios dar asta e ceva serios).

Ai dreptate.

Deci? Ce s-a întâmplat?

O să crezi că-i ceva prostesc.

Încearcă-mă!

Încă o dată

Nu tresări la cicatricile mele, în schimb folosește-le pentru a afla unde sunt rănită și așează-ți palmele peste crăpături.
Nu mă lăsa să cad în adâncurile ființei mele din nou, piesele s-ar putea potrivi la loc, dar forma nu va mai fi niciodată aceeași.
Uneori mă simt ca porțelanul în mijlocul unui război, doar sunetul unui adio m-ar putea sparge.
Mi-am adunat piesele și înainte, m-am tăiat în cioburile a ceea ce am fost, le-am lipit cu grijă în ceea ce sunt acum sperând că nimeni nu va observa.
Problema e că banda adezivă nu mai maschează rupturile.

Te las să mă modelezi

Sursă foto

Aș putea scrie un cântec despre colori și curcubee. Te-aș putea ține aproape și ți-aș șopti povești de dragoste, dar cred ca ai adormi. M-aș putea juca cu degetele tale și aș bate ritmul pe clavicula ta, dar cred că ai da drumul la radio ca să asculti ceva mai bun.

Mereu te retragi. De ce?

Te-ai enervat când ai văzut hârtiile. Ai spus că tot ce scriu e prea trist, că fiecare lucru pe care îl citești scris de mine e despre inimi frânte, moarte, nebunie sau suferință. Mi-ai spus că vrei să fiu fericită. Dar dacă chiar ai vrea asta, ai înțelege că inimile frânte nu sunt mereu rele iar moartea nu e mereu urâtă. Nebunia e relativă iar suferința poate fi frumoasă.

Mereu doare

Sursă foto

Acum o oră îți era frică să trăiești.
Acum 55 de minute iubirea vieții tale a trântit ușa din față și a ieșit. Pur și simplu. Iar lumea ta s-a sfărșit.
Stai pe marginea unei prăpăstii și refuzi să sari, ți-a zis înainte să plece. Refuzi să trăiești. Ești condamnată.
Și acum stai pe marginea unui pod întrebăndu-te cu cu ai greșit sau ce nu e bine dacă refuzi să recunoști că iubești. Realizezi căt de greu e să renunți și să sari. Apoi faci calculul și afli că vei mai trăi încă 10 secunde pănă să lovești apa. Și e ok.
Pentru că atunci nu vei mai fi condamnată.

Acum 40 de minute ai dat cu pumnul în peretele din dormitor și ai lăsat o gaură. (dar a rămas o gaură și mai mare în interiorul tău)
Și te întrebai dacă durerea va pleca, dacă ai putea să dai tot ce ai, casa, mașina, jobul, doar ca să nu mai doară.

Dar apoi te-ai gândit că poate asta-i viața. Poate viața înseamnă mai mult decât suferință provocată de alții și poate tu ești cel care are de câștigat. Dar ți-a zis cineva că tot ce ai de câștigat sunt vânătăi și răni pe suflet?

Când suferi, nici soarele nu mai strălucește așa puternic dimineața. Așa că te îmbraci, te urci în mașina pe care nu ai avut curaj s-o dai și mergi buimac pe străzi. Te opreși în fața unui cerșetor, îi dai 5 lei și te întrebi ce s-ar fi întâmplat dacă în altă viață ai fi fost tu în locul lui.
Și speranța îți apare din nou pentru că dacă ai fi fost tu, ar fi venit cinevasă te ajute, nu? Și din nou te gândești că poate asta-i viața. Dar de data asta îi acorzi credit că poate viața îi ajută pe unii doar pentru acel spirit al dreptății.

Dar în loc să-și cumpere mâncare îl vezi pe om cumpărându-și țigări și speranța îți dispare din nou. Viața-i doar trădare, egoism și decadență.

Și acum ești pe pod și sari și așa ironic e cum simți că trăiești.

Singura întrebare e dacă a meritat. Ai fi putut să-ți faci viața mai frumoasă, mai bună, mai fericită?
Dar acum, în alea 10 secunde tu trăiești și nu te mai simți condamnat. Acum zâmbești, te simți liber și simți vâtul prin păr. Ești fericit.

Încă 1 secundă și totul dispare. Vid.

Exista o scurgere in inima mea

Aș vrea să stau dezbrăcată într-o cameră cu tine și să-ți ating doar fața.

Vreau să mă minunez la durerea din ochii tăi și la tremurul din vocea ta rugându-mă să nu plec. Ochii tăi devin ca un fum negru și încep să murmur ceva despre plecări și căderi.

Așa de disperat îmi doresc să închid ochii, să mă închid într-o bilă și să-mi transform viața într-un instrumental. Dar ce se agață de corzile sufletului e doar o mână de te iubesc-uri și nenumărate sentimente de neputință. Nu sunt suficientă pentru tine și tu nu ești suficient pentru mine. Nu va fi niciodată suficient pentru noi în lumea asta. Noi suntem cei dezamăgiți. Noi suntem cei care iubim cu mai mult decât inimile noastre.

Versuri se formează din umezeala buzelor mele și ți le voi cânta fără să mă gândesc de două ori. Mi-e rușine de spărtura vocii mele pe care pretinzi că nu ai depistat-o. Îți strâng mâna sperând dincolo de speranță că timpul și calendarul a făcut o teribilă, teribilă greșeală.

Iubește-o pentru că ea nu se poate iubi singură

1

Sursă foto

.   -   Când plânge până când adoarme în 6 nopți din 7 tu să nu spui nimic. Trebuie doar să o iei în brațe și să o săruți pe frunte, pe obrajii pali și să aștepți până când se deschide în fața inimii tale.

2.       În zilele când își dorește să se afle printre stele, spune-i că nu o lași să plece. Spune-i că sunt mult prea multe lumini pe cer și că încă una va fi uitată în momentul în care îți iei ochii de la ea. Spune-i că e perfectă așa cum e: complet umană.

3.       Nu o lăsa să se gândească la cicatricile pe care doar ea le poate vedea. Dacă spune Sunt rănită, zâmbește-i ca și cum i-ai cunoște secretul și spune-i Nu, te vindeci. Dar nu încerca să o repari, căci trebuie să facă asta singură. Tu fii acolo doar pentru a o încuraja.

Oportunitatile din viata

Te rog invata-ma, l-a rugat cu o voce blanda.

Sa te invat ce? Si privea prin ferestra spre nimicul de afara iar privirea ei a coborat spre podeaua rece de sub talpi. Reflexia lui din oglinda sparta arata nerabdare dar ea nu s-a clintit in fata racelii din vocea lui. 

Iar ochii ei, ochii unei nimfe a lunii ce se ineca, se uitau in ochii lui, ochii unui zeu al marii ca o ineca. Invata-ma despre viata.

Fugind

Sursă foto

 De ce ți-e teamă? a întrebat-o în timp ce stăteau întinși sub geamul care oglindea un cer mov spre asfințit. După câteva minute ea și-a ridicat mâna și i-a atins degetele. S-a uitat la mâna ei în timp ce se gândea că nu și-a dat niciodată seama până atunci cât de mult îi adora mâinile.

Vrei să știi adevărul? Sau o să te mulțumești cu o minciună? o voce dulce a șoptit. Încă nu îl privea, dar mâna ei era strâns legată de a lui.

Adevărul. Întotdeauna voia să știe adevărul. Nu voia gunoaie sau ocolișuri care doar distrugeau ce reușiseră să construiască în atât de mult timp. Vedea relația lor ca pe un diamant, iar adevărul ca pe un șlefuitor de diamante.